Dați-mi fluturașul soției

Stefan

noiembrie 6, 2026
Uncategorized

Cu mulți ani în urmă, mergeam lunar la una dintre firmele din portofoliu pentru a distribui fluturașii de salariu și pentru a explica eventualele neclarități.
La acea fabrică lucrau și soțul, și soția.
Ea era aproape invizibilă. Discretă, timidă, vorbea puțin.
El era exact opusul.
Genul de om care nu intra într-o încăpere.
O ocupa.
Într-una din luni vine să-și ridice fluturașul.
I-l înmânez.
După care îmi spune:
„Dați-mi-l și pe al soției.”
Îi răspund calm:
„Nu pot. Trebuie să vină dânsa să îl ridice.”
A urmat o pauză scurtă.
Apoi:
„Cum adică nu puteți? Este soția mea!”
Am repetat explicația:
„În fabrică îi pot preda documentul doar titularului.”
În acel moment, conversația a început să urce câteva octave.
„Vă spun eu că sunt soțul!”
„Nu mă îndoiesc.”
„Atunci dați-mi fluturașul!”
„Tot nu pot.”
Pe măsură ce vocea lui creștea, eu descopeream că încăpățânarea mea crește proporțional.
La un moment dat s-a apropiat amenințător de birou.
Eu am rămas lipită de scaun.
Nu pentru că eram foarte curajoasă.
Ci pentru că eram convinsă că am dreptate.
În final, după câteva minute de negocieri fără rezultat, a plecat.
Nu înainte de a trânti ușa atât de tare încât am verificat instinctiv dacă mai sunt toate geamurile la locul lor.
Fluturașul a rămas pe birou.
Și acolo a rămas până când a venit titulara să îl ridice.
Personal.
Ani mai târziu, mă mai gândesc uneori la întâmplarea asta.
Nu pentru că a fost cea mai tensionată situație prin care am trecut.
Ci pentru că mi-a reamintit un lucru simplu:
În HR nu protejezi doar documente. Protejezi oameni.
Uneori respectarea unei reguli pare excesivă.
Alteori pare incomodă.
Dar regulile există tocmai pentru momentele în care ar fi mai ușor să le ignori.
Morala
În meseria asta am învățat că expresia:
„Lăsați, doamnă, că e nevastă-mea!”
nu este procedură internă și nici împuternicire.
Iar GDPR-ul, confidențialitatea și bunul-simț au un defect major:
Nu se sperie când se trântește ușa.
HR-ul bate filmul. Toate întâmplările sunt reale. Din păcate pentru HR.

Article by Your Name

Pretium lorem primis lectus donec tortor fusce morbi risus curae. Dignissim lacus massa mauris enim mattis magnis senectus montes mollis taciti accumsan semper nullam dapibus netus blandit nibh aliquam metus morbi cras magna vivamus per risus.

Lasă un comentariu